După clasamentele publicate de Jato Dynamics, noi cifre vin să confirme poziția solidă pe care Dacia o are în acest moment în Europa, cu cele două modele ale sale de bază, Sandero și Duster.
Marca premium germană BMW a depășit Tesla în iulie, pe piața din Europa, și a preluat astfel titlul de cea mai vândut marcă electrică din regiune. Rezultatul a fost posibil ca urmare a gamei tot mai largi de modele electrice pe care o propune brandul german.
SUV-ul Dacia Duster a depășit modelul Logan în primele șase luni ale anului, chiar dacă în iunie, care a fost până acum cea mai bună lună din acest an, sedanul s-a aflat din nou pe primul loc. Performanța are la bază cererea foarte mare pentru Duster 2, modelul care tocmai a ieșit din fabricație în această lună.
Grupul Stellantis, care a împlinit în luna ianuarie trei ani de la înființarea sa prin fuziunea dintre Peugeot Citroen (PSA) și Fiat Chrysler (FCA), a anunțat rezultatele financiare pentru al treilea an de existență, cu performanțe în creștere față de anii anteriori pe fondul revenirii vânzărilor la finalul crizei de semiconductori.
Segmentul de mașini electrificate a crescut și în 2023, în Europa, ca urmare a subvențiilor acordate de unele state membre. Cota de piață a mașinilor cu încărcare (BEV și PHEV) a depășit 20 de procente pe continent, cu o proporție de 2 la 1 în favoarea mașinilor complet electrice.
Piața de automobile electrice a continuat să crească în luna noiembrie, stimulată de subvențiile Rabla Plus, în timp ce vânzările de mașini cu motoare cu benzină și diesel au scăzut în penultima lună a anului, dând semnale clare că piața a ajuns la un nivel de saturare.
Celebra publicație Consumer Reports, din SUA, a publicat rezultatele evaluărilor de fialbilitate pentru anul 2023, în care publică clasamentul celor mai bune mașini, pe baza punctelor și numărului de defecte constatate de proprietari. Una dintre concluziile acestei serii de evaluări este legată de mașinile electrice, care par să aibă mai multe probleme, din cauza tehnologiei folosite.
Cunoscuta asociație germană ADAC a publicat statisticile referitoare la cele mai fiabile și cele mai puțin fiabile mașini după numărul de defecte. Datele cuprind automobile mai vechi de trei ani, disponibile pe piața din Germania. Printre cele mai dezamăgitoare scoruri sunt cele obținute de modelele mărcii Toyota, cunoscută în trecut pentru calitatea mașinilor sale. În același timp, sunt vești bune de la Dacia, care are un index bun pentru modelele sale, comparativ cu concurența care vinde mașini mai scumpe.
Statisticile privind piața auto din Europa realizate de Jato Dynamics confirmă cifrele anterioare, anunțate de ACEA și Data Force. Potrivit acestora, Dacia Sandero a fost al doilea cel mai vândut automobil din Europa, în timp ce Spring a avut un rezultat apropiat de Tesla Model 3.
Clasamentul celor mai fiabile mașini din 2023, realizat de organizația Dekra, specializată în inspecții tehnice, aduce în prim plan o serie de automobile care au semnalat cele mai puține defecțiuni după ce au parcurs 100.000 de km. Marea lor majoritate este formată din modele premium, dar reprezentante ale celor mai cunoscute mărci premium se găsesc și la coada clasamentului, acolo unde au fost plasat mașinile cu cele mai multe defecte.
Mașinile electrice și hibrid din România au depășit 20% din totalul înmatriculărulor de autoturisme noi, în 2022, potrivit datelor DRPCIV analizate de APIA, în timp ce motorizările diesel au scăzut la un nivel istoric, sub 14% din totalul autoturismelor noi înmatriculate.
Piața auto din România a încheiat un an anevoios, care a fost marcat în primul rând de criza de producție, ceea ce a însemnat în primul rând livrări lente, cu termene lungi. Românii nu s-au împiedicat în acest detaliu și au comandat mai multe mașini decât în 2021. Pe segmentul de electrice, lucrurile au explodat pur și simplu, pentru că Dacia Spring a devenit refrenul anului, iar comenzile au sufocat pur și simplu dealerii.
Gusturile europenilor în materie de automobile rămân destul de diversificate, în funcție de cultura și specificul fiecărei țări, astfel că nu sunt multe modele care ocupă prima poziție în preferințele cumpărătorilor de mașini din Europa. Printre acestea se numără și două modele Dacia, Logan și Sandero. Primul este lider în România, al doilea într-o țară la care puțini s-ar fi gândit.
Clasamentul de fiabilitate al automobilelor realizat de publicația Consumer Reports, bazat pe numărul și tipul defecțiunilor semnalate de proprietarii acestor automobile, cunoaște modificări importante în ediția din acest sfârșit de an, cu mai multe mărci care scad dramatic din fruntea clasamentului, către ultimele locuri.
Vehiculele electrice noi din România au reușit să depășească pragul de 11% în acest an, după ce în luna octombrie s-a înregistrat o nouă depășire a cotei de 10%. Cele mai multe electrice, după ponderea în totalul vânzărilor, a fost în lunile martie și aprilie.
Piața auto din România a înregistrat o creștere de 8,77% în luna octombrie, dintre acestea autoturismele reprezentând cel mai important segment (71,8% din total). Segmentul de vehicule pentru pasageri a avut un avans de 9,71%, înregistrând aproape 9000 de autoturisme în plus comparativ cu anul anterior, în perioada similară.
Situația pieței auto din Europa, detaliată pe modele, arată cât de bine s-a descurcat Dacia și în penultima lună din an, confirmând cifrele bune raportate anterior de statisticile ACEA.
Datele privind înmatriculările de autovehicule din Europa poziționează pentru a doua lună consecutivă modelul Dacia Sandero pe primul loc, depășind VW Golf și Toyota Yaris. Duster urcă și el pe locul patru.
Tesla Model 3 a fost cel mai vândut automobil electric din Europa, în primul trimestru al acestui an, fiind urmat de alte două modele populare din acest segment. În partea de jos a clasamentului se află însă alte 17 modele nou lansate sau mai vechi, care reușesc să atragă noi clienți către propulsia electrică.
APIA a publicat o analiză aprofundată a pieței auto, pentru luna februarie, din care reies principalele modificări regăsite în piață după două luni puternic afectate de schimbările de legislație a emisiilor în Europa. Printre detalii se numără instalarea, pentru moment, a Ford, pe prima poziție a mărcilor de import.
Dacia nu mai are niciun model în Top 10 al celor mai vândute automobile, după 11 luni din 2020, conform ultimelor date. Dacia Sandero, care în noiembrie a revenit pe unul din primele locuri, se situează la o distanță foarte mică de locul 10, fiind depășită de un automobil celebru.
Europenii au la dispoziție o gamă extrem de variată de automobile, iar preferințele nu coincid, de la o țară la alta. Atât vesticii, cât și esticii sunt apropiați în primul rând de mărcile locale, însă există câteva branduri care se situează pe primele locuri în aproape toate țările. Dacia se numără și ea printre preferințe, cu cele două modele populare ale sale, Sandero și Duster.
Dacia Sandero a revenit în top 10 al celor mai vândute automobile din Europa, odată cu lansarea celei mai noi generații a modelului românesc, dar și pe fondul unor scăderi serioase ale concurenților.
Modelul electric compact VW ID.3, lansat în acest an pe piața europeană, a depășit în luna octombrie, pentru prima dată, mașinile electrice care aveau deja tradiție pe continent.
Vânzările de automobile electrice au urcat la 10% din piață, o pondere aproape greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani, iar împreună cu motorizările hibrid cota depășește 20%, într-un context dificil care a favorizat noile propulsii alternative.